Mitul românesc al Fârtatului şi Nefârtatului
„Într-o zi se întâlnesc Dumnezeu şi Diavolul şi se întreabă:
– Cum te cheamă pe tine? zice Dumnezeu Diavolului.
– Nifârtache mă cheamă, a răspuns dracul.
– Dar pe tine?
– Pe mine mă cheamă Fârtache.
Pe urmă au stat ei ce au stat, au mai vorbit ce-or fi mai vorbit şi iată că se hotărâră ca să facă pământul. Şi zise Dumnezeu:
– Scoboară-te, Nifârtache, tocmai în fundul mării şi ia de acolo pământ în numele meu, ca să avem din ce să facem lumea peste apă. Diavolul se scufundă numaidecât în fundul apei, dar, din mândrie, nu luă pământ în numele lui Dumnezeu, ci în numele său. Cum luă pământul, începu să meargă către faţa apei spre a-l duce lui Dumnezeu, dar apele bătându-l din toate părţile, ţărâna i-a fugit din mână şi, când a ajuns deasupra, nu mai avea nimic. De aceea Dumnezeu îi zise:
– Vezi? Aceasta ţi s-a întâmplat pentru că n-ai luat lutul în numele meu. Acum dracul era în apă până la genunchi. Dracul scoborî pentru a doua oară în fundul mării şi zise:
– Iau pământ în numele meu şi nu într-al lui Dumnezeu. Dar până să iasă a păţit ca şi întâia dată, mai ales că Dumnezeu îi făcuse şi gheaţă deasupra, aşa că, până s-o spargă diavolul, tot pământul i-a fost luat din mână de apă. Acum dracul era în valuri până la brâu. A treia oară necuratul pătimi la fel, iar în apă se găsea până la gât.
– Vezi, îi zise Dumnezeu, – nici de data asta n-ai făcut cum te-am învăţat eu, bagă bine de seamă că ai să te îneci. Dar Diavolul, pace să asculte! Se scoborî, luă pământ numai în numele său, dar, când să iasă, se izbi cu capul de gheaţă. Şi fiindu-i teamă lui Nifârtache ca să nu se înece, se lăsă la fund, luă pământ şi în numele lui Dumnezeu şi începu să se urce în sus. În unghii i-a rămas de data asta numai atâta lut cât putu Dumnezeu să scociorască pe sub dânsele cu un pai. Din cele câteva firişoare a făcut Ziditorul o turtiţă, a suflat-o, a păturit-o cu palmele şi a mărit-o astfel până când turta s-a făcut ca un pat.
– Iată, zise Dumnezeu, avem acum pat pe care să stăm şi să ne odihnim la noapte.
– Avem, Fârtache, îi răspunse dracul.
Vine apoi seara şi noaptea pentru odihnă, când oamenii buni dorm, iar cei răi fac fel de fel de socoteli păgubitoare pentru alţii. Dumnezeu, ostenit cum era, se culcă şi adormi, iar Dracul îşi cloci în cap chipul cum să ucidă pe Dumnezeu şi să rămână el singur stăpân peste pământul cel nou. Socoteşte el cât socoteşte şi află cu cale că bine ar fi să rostogolească pe Dumnezeu în apă şi să-l înece. Se apucă dar şi-i făcu vânt în apă, dar minune, în loc să înece pe Dumnezeu, văzu că pământul tot creşte în juru-i, astfel că de înecat nici vorbă nu era. Dracul s-a trudit în chipul acesta toată noaptea, tot rostogolind pe Dumnezeu în toate părţile, aşa că pământul nostru, din mărimea unui pat cât era la început, a ajuns să fie atât de mare, cât îl vedem în zilele noastre.”
CHEWINGISADDICTIVE 