CHEWINGISADDICTIVE

Campania mea de advertising preferată August 24, 2009

Filed under: Advertising Addict — Cosmina @ 6:13 pm
Tags: , , , ,

Nu este neapărat caracterizată de cuvântul bună, pentru că nu a ajuns în topul preferinţelor mele pe considerente de performanţă pe care numai evaluatorii campaniei le cunosc îndeajuns pentru a se putea pronunţa adăugând adjective relevante, ci mai degrabă de un degustibus et coloribus non disputandum cât se poate de mioritic. Mi s-a băgat sub piele datorită feelingului şi pentru că reuşeşte să vorbească pe limba piticilor mei din creier. Campania este aleasă vrând nevrând din fotoliul de consumator şi nu de insider. Nu ştiu dacă este de preferat să fie o campanie autohtonă dar mă gândesc că din moment ce nu e specificat decizia rămâne la latitudinea gusturilor mele care declară câştigătoare campania pentru Levi’s 501 LIVE UNBUTTONED.

  • Îmi place pentru că e servită la pachet. Produsul este cunoscut în consecinţă aşteptările sunt mari. Vizual propune spoturi şi printuri de calitate(a banilor investiţi în ele). Make or break-ul campaniei e dat de înveliş, de rama campaniei integrate. Deşi investiţia este mare rezultatele imagologice sunt pe(ste) măsură iar lucrul acesta se traduce cu siguranţă în vânzări dar şi în lărgirea rangeului publicului ţintă, campania atrăgând nişe semnificative.
  • Cred că deşi Levi’s este unul dintre brandurile cu tradiţie avea nevoie de un lifting dat de agenţia Bartle Bogle Hegarty în ultimele două decenii. Îmi place campania care lansează colecţia 2007 Dangerous Liasons pentru că spotul publicitar în sine mi se pare un short genial din toate punctele de vedere dar totuşi îl văd ca pe un preambul, un fel de backgrounder vizual, pentru lansarea campaniei de comunicare integrată în 2008 sub sloganul Live Unbuttoned.
  • Îmi place numele campaniei, conotaţiile numelui în raport cu brandul, produsul şi publicul, calitatea sa de slogo.
  • Îmi plac atitudinea şi declaraţiile membrilor organizaţiei: „For Levi’s 501, the company is “tailoring content to (a range of) consumers” spune Robert Cameron, VP Marketing, pentru Levi Strauss San Francisco într-un articol de Stuart Elliott pentru New York Times, 15 sept 2008.
  • Îmi place că au folosit cu succes virale pre launch marca Cutwater (Jeans Jump, Hollywood Jungle, Moon Walker) pentru a creşte excitmentul şi gradul de conştientizare cu privire la lansarea oficială a campaniei.
  • Îmi place idea de seriale de spoturi, îmi place cum fiecare episod se adresează unui public bine conturat, actorii fiind reprezentanţii acestui public, cu care consumatorii se pot identifica, puşi în situaţii de viaţă reale, puţin stereotipizate şi idealizate, că deh vinzi o poveste, o emoţie, în care cu siguranţă se regăsesc în procente substanţiale consumatorii, chestie pe care personal o văd ca pe un achievement la care aspiră multe spoturi. Spotul care îmi place cel mai puţin este Unbreakable pentru că se vrea a fi abstract, artistic şi e orarecum elementul disonant al seriei. Se foloseşte brutalitatea filmării de genul sling shot pentru a transmite emoţia unbuttoned a libertăţii şi dezinhibiţiei jeanşilor Levi’s, dar e o libertate agresivă, regresivă, un hightech cliché care mă agasează atât vizual cât şi auditiv dar pe care îl asociez numaidecât cu denimul. Din ea se pot lua frameuri inedite, de impact vizual pentru outdoors (billboards şi postere) dar nu e neapărat pe filmul meu.
  • Îmi place First time spot cu care îşi răscumpără păcatele unbreakable-ului regizorul Fredrik Bond. Din câte am observat anul trecut în State era şi cea mai difuzată de marile networkuri în primetime.
  • Îmi place Secrets and Lies pentru că mi se pare clipul chintesenţial pentru sloganul live unbuttoned, protagoniştii se dezbacă de secrete, de inhibiţii, într-un cadru dat de idea de one night stand. Ceea ce apreciez la campania Levi’s 501 este atenţia pentru compoziţie şi în special pentru partea auditivă, trackul Come Walk With Me al lui Isobel Campbell şi Mark Lanegan crează atmosfera perfectă completând reclama din punctul meu de vedere.
  • Îmi place Guitar, realizat de renumitul regizor Emil Möller cu care am o relaţie de iubură pentru că storyboardul e provocator dar nu îmi place faptul că promovează un stereotip relaţional negativ ca adart.
  • Îmi plac siteurile interactive ale campaniei şi măştile adaptate pentru magazine, adevărate baze interactive de customer service şi complianţă pe customer needs, simple, sexy, de impact atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi într-un mod non vulgar. Îmi place că se fac văzuţi în reviste ca Vogue sau Sports Illustated.
  • Îmi place campania în întregime pentru versatilitatea sa deoarece targetează într-o sub campanie numită Logo Unbuttoned comunitatea gay prin programing special în parteneriat cu LOGO, un post al Viacom dedicat homosexualilor şi lesbienelor, prin social media, evenimente şi promoţii, dar şi clipuri realizate de Digital Kitchen care rulează în toate outleturile lor din Statele Unite.

CARE E A TA?

scris ca parte din submission pentru Atelierele Adfel

Advertisements
 

Branding-ul şi religia August 4, 2009

Martin Lindstrom argumentează în lucrarea sa Buy.ology afirmaţia potrivit căreia brandingul eficient declanşează aceleaşi răspunsuri neuronale ca şi religia.[1] Aparent marketingul inteligent are efecte de natură emoţională asupra consumatorului de intensităţi dierite de la simpla captare a atenţiei sau stârnirea curiozităţii la admiraţie sau adorare şi până la extreme ca dezvoltarea de fetishuri sau obsesii.

Deşi intens criticată de specialişti din ambele domenii, atât cercetătorii cât şi oamenii investiţi în marketing şi comunicare conchid asupra faptului că perspectiva abordată de Lindstrom merită menţionată pentru originalitate, sâmburele de adevăr neconfirmat 100% biologic şi neurologic. Neuromarketingul fiind încă în fază incipientă. Cu toate acestea Lindstrom nu este primul care afirmă faptul că oamenii pot deveni implicaţi într-o relaţie similară convenţiei sociale religioase cu un anumit produs sau serviciu. Ipotezele şi data pe care le înaintează Martin Lindstrom şi concluziile pe care le formulează sunt fără indoială intrigante. Persoanele se identifică, după părerea sa şi în urma experimentelor multiple conduse, mai bine cu brandurile care spun o poveste decât cu cele care nu fac acest lucru, un exemplu fiind imaginea Levi’s, construită în urma campaniei susţinute din ultimii ani, care propune o poveste a tinereţii, rebeliunii, vânzând un lifestyle cu care se pot identifica sau în care se pot regăsi consumatorii, un mod de viaţă atemporal, pe care îl pot încerca, explora, adopta sau rememora odată cu achiziţionarea produsului. Sloganul aferent „Live unbuttoned” este un îndemn formulat sub forma unei imagini vizuale sugestive globale care ajunge să fie explicită şi specifică doar în mintea consumatorilor. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul pildelor religioase. Mintea reacţionează similar atât în cazul poveştilor religioase cât şi în cazul brandurilor. Aceaşi parte a creierului este stimulată, devine activă şi se prezintă la aceaşi intensitate atât în cazul ateilor cât şi a credincioşilor, pentru o pildă din Noul Testament sau pentru un Tutorial Apple, dar în ceea ce priveşte rezultatul şi puterea de persuasiune acest fapt nu transformă în mod miraculos „păgânii” în creştini sau nonconsumatorii în consumatori pentru că încă nu se ştie exact pe ce butoane neuronale trebuie apăsat. Asta nu înseamnă că pe viitor Creştinismul nu s-ar putea să fie devansat de vreo corporaţie în ceea ce priveşte numărul de consumatori fideli convertiţi crezului, produsului sau serviciului oferit de organizaţia respectivă.

Un alt fapt demn de luat în considerare este acela că la nivel mental se pare că logourile au tendinţa de a detracta atenţia de la puterea mesajului pe care brandul îl transmite atfel că silaba sacră devenită brand al Hinduismului poate atrage şi monopoliza atenţia celor interesaţi confirmând încă o dată faput că trăim într-o societate în care aparenţa şi imaginea sunt mai importante decât esenţa.


[1] Lindstrom, Martin, Buy.ology, truth and Lies about why we buy ed. Doubleday, New York, 2008.