CHEWINGISADDICTIVE

Truth in Advertising August 21, 2009

Filed under: lo-ol — Cosmina @ 3:00 pm
Tags:

-taken from my friend Gabi Donose’s facebook page! Hilarious short GABI xoxo

 

Cultura ca spectacol media July 22, 2009

Filed under: lo-ol,Stuff'n'shit — Cosmina @ 1:50 pm
Tags: , , ,

Introducere

Termenul „cultura” din punct de vedere etimologic provine din latinescul colere care se traduce fie prin a cultiva fie prin a onora, şi defineşte grosso modo orice activitate umană. De cealaltă parte menirea mijloacelor mass- media este de a informa şi a ţine la curent oamenii în legătură cu evenimente şi implicit activităţi umane. Privite strict din această perspectivă simplistă media rezultă a fi un instrument de propagare al culturii; ceea ce logic este incontestabil. Însă după cum afirma Terenţiu: Câte capete atâtea păreri!

În fapt omul este în centrul tuturor lucrurilor. Homo mensura!iar indiferent ce formă ia cultura, ce turnură ia istoria, spectacolul vieţii va persista la fel şi interesul pentru el, deoarece nici cea mai sumbră profeţie despre regresul intra şi inter relaţionar nu poate concepe desocializarea fiinţei umane care prin natura sa este o fiinţă socială şi nu va inceta să fie raţională, (ergo culturală) în orice variaţiuni s-ar manifesta acestea.

Dacă  „Sparta antic era un stat militar, Anglia de la mijlocul secolului XIX era primul stat industrializat al Europei, astăzi Statele Unite sunt primul Media State din istoria lumii” este de părere Kevin Philips care ne atrage atenţia asupra trusturilor multinaţionale de calibrul Time-Warner, entităţi oligarhice ce conduc industria divertismentului şi impun trenduri pentru restul planetei.

„Omenirea a conştientizat puterea media!”[1] Puterea şi influenţa mass-media merg până în punctul de a decide soarta unei naţiuni sau a unui preşedinte cum s-a întamplat în cazul demisiei lui Richard Nixon în afacerea Watergate.

Mass-media a remodelat societatea şi sensibilitatea. Este indubitabil vocea libertăţii, însă pledoaria actuală, motto-ul unanim adoptat de cultură ca spectacol; societate de spectacol aduce cu sine critici vehemente:

„Fenomenul mediatic deşi deschide accesul la lume, transformă realitatea în fenomen discursiv, fabulatoriu, secenarizat, spectacularizat.”- afirmă Adrian Dinu Răchieru. Leo Bogart subliniază „invazia culturii de mijloc” sau „sindromul de duminică” cum îl numeşte G. Friedman. Cultura de masă care ia naştere prin urmare este vazută ca având un rol narcotizant, spectacolul mediatic ne condamnă la sedentarizare, duce la incapacitatea de a conduce raţionamente logice, cu alte cuvinte inerţie motorie şi mentală perpetuă.

„Evul media” sau „hibridarea culturală a omului global”, cum scria Z. Bauman (1, p. 106) reprezintă o perioadă tranzitorie, confuză şi crizistă, care datorită dezvoltării tehnologice favorizează imagocentrismul, neoanalfabetismul TV, o bombardare informaţională, ca mască a dezinformarii şi faliile culturale aferente lumii pluricivilizaţională.

O tempora, o mores! Odată cu fenomenul expansiv al globalizării şi al influenţei nefaste al non-culturii americane, media se îndeaptă într-o direcţie a realului, şocantului, trivialului, direcţie în care cultura nu îşi are locul decât în mici răbufniri de scandal în genul incidentului Marius Manole din timpul spectacolului “Romania poveştilor albastre”. Cultura ca specatcol media începe ad literam după epuizarea elementului cultural şi se concentrează pe factorul personal mai degrabă decât pe cel artistic ca să o transpuneam în termeni juridici cultura reprezintă un spectacol in contumaciam. Pentru că nu ne mai interesează în ce piesă de teatru pe Broadway sau în ce film independent bun a jucat actorul sau actrita x punctele de interes pentru media tabloidara sunt cele legate de viaţa intimă; acestea în virtutea unui cod al spectaculosului după care se ghidează jurnalistii: Only bad news is good news! Punct atins şi de scena media din Romania care argumentează că dă publicului ceea ce acesta cere şi consumă; în acest sens factorii geo-politici şi socio-economici fiind catalizatorii predispoziţiei sociologice, a curiozităţii. Nimeni nu este interesat de tinerii care au obtinut locuri fruntaşe la olimpiadele internaţionale de matematica şi fizica în schimb majoritatea vor arunca cel putin o privire la noile silicoane ale oricarei starlete din aria mondenă.

Ca alternativă ceva mai puţin fatalistă avem No news is good news, speranţa familiilor soldaţilor plecaţi în misiune, aici o interpretare valabilă în cazul relaţiei cultură-media — dacă emisiunile, recenziile sau orice element cultural lipsesc din peisajul media asta nu înseamnă că ele nu există. Un exemplu cel puţin ciudat în România, exemplu confirmat de domnul Mircea Vasilescu, în cadrul lansării în Sibiu a volumului Europa Dumitale, este acela că tocmai publicul ţintă al marilor trusturi din audovizual se reorientează spre cultură alegând în schimbul ştirilor de la ora cinci un National Geographic, Animal Planet sau Discovery Channel iar motivaţia ar fi legată încă de tranziţia post decembristă în care cenzura media, cenzura culturală şi îndoctrinarea politică cu scopul creării omul nou au lăsat un vid media satisfăcut de posturi private cu grile de program slabe şi pe post de highlight-uri culturale filme cu Jean-Claude Van Damme. După 19 ani publicul tinde spre avizare sau îşi formează măcar un ochi critic; având libertatea de alegere, doreşte profesionalism, emisiuni de calitate, divertisment de calitate iar ceea ce nu găsesc pe segmentul concurenţial de piaţă românesc suplinesc prin posturi gen CNN, BBC, sau dimpotrivă reality tv show-uri.

Pe de altă parte cultura, ştiinţa şi înţelepciunea nu au fost nicicând destinate celor mulţi. Astfel că prin eforturi susţinute scena underground a culturii veritabile oferă connaisseur-ilor experienţe unice chiar prin diverse canale media cum sunt spre exemplu ziarele, pamfletele, broşurile literare; revistele de artă sculptură, pictură, gravură, muzică.

Subcultura noua cultură?

Cultura media în opinia mea se împarte în 3 categorii majore:

  1. o primă categorie ar fi cultura „scolastică” cu rol educaţional  (aici îmi vin în minte filmele de până în ’89 regizate de Sergiu Nicolaescu sau ecranizările romanelor româneşti clasice pe care la vizionam, elevi fiind, şi pe care indiferent de preferinţe politice majoritatea populaţei le revede cu plăcere)
  2. a doua categorie este dedicată pseudoculturii ..chiar şi pop culture care prin mici referinţe culturale sau artistice atrag public, spectatori, cititori sau fac rating. Spre exemplu Evenimentul Zilei, emisiunea Dansez pentru tine (Pro TV), diferite talk show-uri, Andy Warhol, pop art
  3. ultima categorie este este cea a SubCulturii sau noua cultură.

Şi această a treia categorie nişiistă aş vrea să o dezvolt în continuare.

Subcultura reprezintă un număr de indivizi cu un set de valori, credinţe personalitate şi comportament distinct şi în cele mai multe cazuri distinctiv, diferiţi (ca vârstă, rasă, etnie, clasă socială, gen, preferinţe culturale, sexuale etc.), care se separă de cultură (ca idei, valori, tradiţii, obiceiuri, mentalitate) predominantă, regională.

Subculturile se dezvoltă în cadrul unor comunităţi şi au ca trăsături comune  necesitatea unei iniţierii, protestul, rebeliunea, nesupunerea civilă, dorinţa de originalitate, setea de cunoştere şi ambiţia de perfecţionare a unor talente sau hobby-uri. Sub culturi celebre sunt: boemii, geeks, cyberii, emo, punk, hippie, rastafari, grafferii, junglists, skinheads, skateri, vegetarieni, vegani, adepţi ai mişcării New Age subcultura hip-hop, rap care s-a mainstreamizat servind ca alternativă tâmpă dar cool, hip-la modă- muzici pop.

Dacă doriţi o analogie clasică românescă pentru o entitate disidentă din subcultura aş putea numi societatea secretă Eteria, Titu Maiorescu şi Junimea mişcarea Sămănătoristă, iniţiată Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu prin cenaclul Zburătorul, sau Constantin Noica admiratorii şi discipolii săi în perioada comunistă, sau în lume The Beatles, Legionarii, mişcarea grunge, misticii, fundamentaliştii islamici. Numele acestea au ajuns repere cultural-istorice deşi au început ca mici grupuri cu viziuni diferite, noi.

În linii generale vorbim de outkasts (marginalizaţi unii ostracizaţi alţii aflaţi in self exile) ai societăţii care sunt predispuşi unei influenţe şi unei scene culturale efervescente, atrăgătoare, care potrivit dictonul Knowledge is Power pretinde un anumit statut intelectul şi o stare de spirit deschisă critică şi reticentă în acelaşi timp. După cum se spune de la nebunie la geniu nu există decât un pas, o linie foarte subţire, F. Niezsche dovedind-o, majoritatea frustrărilor şi neadaptării se vor transpune în viitoare capodopere ale literaturii, picturii, muzicii, teatrului sau cinematografiei.

Copii care protestau azi pentru acordarea mai multor burse tinerilor cinefili pot deveni mâine viitorii Cristi Puiu sau Cristiani Mungiu ai României. Reluând ideea potrivit căreia cultura nu este a celor mulţi imi premit să il parafrazez pe Nikita Mihalkov: Pauca, sed bona! Puţine dar bune! Spune acesta militând pentru calitate în favoarea cantităţii când vine vorba de industria cinematografică.


[1] Răchieru, A.D.- „Evul Media” şi cultura media.

 

SexSerios July 21, 2009

Evoluţia concepţiilor despre sexualitate

(de la metafizica sexului la obscenitate)

  1. 1. Istoria sexului şi a sexualităţii.

1.1. Paleolitic.

Mărturii asupra sexualităţii umane şi actului sexual propriu zis le avem încă din Paleolitic, de când datează desenele de la Les Combarelles care înfăţişează cupluri mascate angajate în activităţi de natură sexuală. S-au mai găsit şi statui de femei amplasate în peşteri. De regulă femeile sculptate erau însărcinate, simbol al fertilităţii, preluat ca model şi de civilizaţii din antichitate. În Grecia sculpturile care înfăţişează o femeie gravidă, o reprezintă pe Rhea, care era venerată tocmai pentru pântecul ei.

1.2. Mesopotamia.

În Mesopotamia se presupune că au trait primii oameni şi că aici s-a dezvoltat prima civilizaţie, societate originalmente matriarhală, gineocrată, Babilonul (astăzi Irak) regiune situată între râurile Tigru şi Eufrat.

Zeiţa supremă era Ishtar, deitate asociată cu iubirea, fertilitatea, natura, sexul dar şi războiul. Simbolul care o reprezenta era o stea, iar animalul cu care e asociată este leul. Aceasta se regăseşte şi în mitologiile culturilor vecine, în Fenicia se numea Astarte, în Cartagina Tanit, în mitologia greacă îi corespunde Afroditei, iar în cea romană lui Venus. În lumea arabă era cunoscută sub denumirea Athar, iar în Abisinia (Etiopia) Astar, doar că pentru acestea din urmă Ishtar era de sex masculin.

Fiind deitate a războiului, după fiecare victorie obţinută „vestalele” din templele ei sărbătoreau prin mese îmbelşugate şi acte sexuale intergender. Femeile căsătorite trebuiau să petreacă un timp la templu potrivit tradiţiei până când un străin le arunca un ban de argint în poală. Acestea trebuiau să întreţină relaţii sexuale cu străinul, neputând refuza. Din nefericire cele mai puţin atrăgătoare petreceau mai multi ani la templu până un străin le arunca bănuţul în poală. De regulă vizitatorii templelor erau tot bărbaţii însuraţi. După ce deităţile masculine au devenit mai puternice, templele lui Ishtar s-au transformat în locuri unde se practica prostituţia.

Marduk, fiul lui Damkina şi a lui Ea, devine zeul suprem. Potrivit cosmogoniei în poemul Enuma Elish, umanitatea a fost creată din planul lui Marduk, prin sângele lui Ea. În timpul domniei regelui Hammurabi, Marduk a fost declarat zeu naţional al Babiloniei.

Au aparut şi diverse culte ca Peor sau „celebrarea falusului”, început ca un show exibiţionist a unor persoane care performau diverse acte sexuale şi care se încheia prin adevarate orgii publice la care erau invitaţi să participe şi spectatorii. Animalul asociat cultului era măgarul iar în ritualul sexual era înglobată bestialitatea ca mijloc de defulare al instinctelor sexuale primare, animalice, reprimate.

Importanţa istorică a acestei civilizaţii este dată şi de faptul că în această perioadă apar şi primele referinţe la boli cu transmitere sexuală- sifilisul şi gonorea. Se credea că ar fi cauzate de incompatibilitatea dintre zei, materializate pe bolta cerească sub forma constelaţiilor Racului şi Scorpionului. În codul regelui Hammurabi există şi o ameninţare de natură sexuală celor care i se împotrivesc „o boală malefică, o durere periculoasă care nu poate fi vindecată, pe care doctorii nu o pot diagnostica, care nu se poate pansa, şi care asemenea morţii nu poate fi îndepărtată; şi că el, până la sfârşitul vieţii îşi poate lamenta pierderea vigorii… blestemat fie el, sămânţa lui, pământul său, armata sa, poporul lui cu un blestem malefic”.

1.3. Egiptul Antic.

În Egiptul Antic, o civilizaţie foarte diversificată, existau şi numeroase tipuri de comportament sexual: homosexualitate, transexuali/transgenderi, căsătorii incestuase, prostituţie, adulter, zoofilism, necrofilism, ş.a. Obiceiurile acestea erau însă ordonate ierarhic, în consecinţă nobilimea, oamenii de rând şi sclavii nu se bucurau de egalitate în drepturi nici măcar la acest capitol intim. Nobilimea avea un spectru de obiceiuri matrimoniale larg şi practic toate tipurile de comportament sexual erau fie tolerate fie condamnate, în funcţie de perioadă şi de dinastia aflată la putere. Oamenii de rând aveau legi matrimoniale bine reglementate, iar cei care le încălcau erau supuşi rigorii legii. În ceea ce priveşte sclavii şi concubinii rămânea la latitudinea stăpânului să determine ce şi cât era permis.

Egiptenii puneau mare preţ pe curăţenie şi igiena personală. Aceştia îşi îndepărtau atât părul din cap, peste care puneau peruci, dar şi părul pubian ca să prevină apariţia păduchilor. Deasemenea se practica circumcizia pentru a elimina smegma.

Deşi în principiu are numeroase similitudini cu celelalte civilizaţii, Egiptul se remarcă printr-un imaginar sexual unic. Egiptenii au fost primii care au încercat diferite metode de contracepţie, de la intestine de animale la amestecuri care să inducă avortul. Aceştia foloseau adesea astfel de poţiuni în scopuri erotice, ca stimulente sau afrodisiace.

Societatea Egipteană deşi condusă de faraoni şi de Ra, adică de figuri masculine puternice, acorda femeii un rol cheie, astfel că putem argumenta afirmaţia potrivit căreia Egiptul este considerat o societate cu puternice accente  matriarhale.

În primul rând Egiptul a fost condus şi de un faraon de sex feminin: Maat ka ra Hatshepsut sau Hatchepsut (sfârşitul secolului XVI î.e.n. – cca. 1482 î.e.n) care fost a cincea faraoană din dinastia 18, soţie şi regentă a faraonului Tutmes III. Ea îl ţine în umbră până în anul 1482 î.e.n., când moare. După moartea ei, numele îi este şters din istorie din ordinul regelui Tutmes III (fiul său vitreg). Alte două figuri feminine cu greutate în istorie sunt şi regina Nefertiti (tot din dinastia XVIII) soţia faraonului Amenofis IV şi Cleopatra, cunoscută pentru frumuseţea ei dar şi pentru legăturile amorose cu Caesar şi Marc Antoniu.

În al doilea rând dinastiile şi continuitatea erau stabilite urmărind linia dinastică feminină, proprietatea şi puterea transmisă descendenţilor se făcea prin femei iar soţul căruia îi murea nevasta îşi pierdea şi proprietatea şi titlul. Acest lucru a condus la numeroase relaţii incestoase: tată- fiică, bunic- nepoată, frate- soră, practicate de cei care nu doreau să îşi piardă statutul.

Imaginarul sexual al deităţilor şi riturile religioase, ne dau de gândit asupra felului în care a evoluat sexualitatea şi pe ce baze erotice antice s-a dezvoltat.  Spre exemplu Haos (numele roman echivalent al denumirii egiptene a zeului creaţiei), potrivit legendei, a creat ceilalţi zei prin ejaculare, în urma unui act de onanism.

Mitul lui Isis şi Osiris reprezintă un alt exemplu binecunoscut. După ce Osiris a fost tăiat în bucăţi de Seth, Isis a adunat toate bucăţile mai puţin falusul, pe care nu l-a găsit şi pe care l-a înlocuit cu unul nou, creat de ea. Egiptenii sărbătoreau acest eveniment printr-un marş al femeilor pe străzile oraşului unde etalau păpuşi cu genitale de proporţii exagerate. Falusul juca un rol foarte important în cultura egipteană de vreme ce femeile îşi tatuau numele zeului protector al femeilor, Bes, un zeu pitic cu un falus gigant, pe coapsă. Hathor şi Bastet erau sărbătorite prin dezvăluirea genitalelor feminine în public, ca omagiu adus zeiţelor iubirii, muzicii, fertilităţii, Hathor, expunându-şi la rândul ei genitalele în faţa tatălui ei Ra care, potrivit legendei, a primit gestul cu un zâmbet.

Templul lui Amun, care este parcă de inspiraţie babiloniană, a servit de-a lungul timpului o serie de funcţii, printre care la un moment dat acela de templu hedonist unde femeile mergeau înainte de căsătorie, întreţineau relaţii cu oricine doreau ele, până la menstruaţie, după care urma căsătoria precedată de o celebrare a nubileţii sexuale. Se pare că relaţiile prematrimoniale erau încurajate încă din antichitate. Dacă în Evul Mediu Biserica Catolică nu ar fi acţionat atât de riguros şi nu ar fi inculcat ideea că plăcerea este un păcat, dacă nu s-ar fi mers pe abolirea sexualităţii de orice natură, cum ar arăta oare astăzi  conceptele de sex, sexualitate şi cum s-ar aplica ele în societate? Omul este dintotdeauna atras, pe principiul psihologiei inverse, de „fructul interzis” şi ar fi interesant dacă deschiderea sexuală preindustrializare, antemedia ar fi condus la un parcurs istoric sexual sănătos, la un control al fluctuaţiilor şi mai apoi exploziei demografice, la o atitudine general tolerantă, fără „hard core porn”, fetişuri, rezultatul instinctelor, dorinţelor şi nevoilor sexuale reprimate.

1.4. India

În cadrul civilizţiei de pe valea Indusului se observă practicarea ritualurilor de fertilizare.

Primele menţionări ale poziţiei  culturii din peninsulă în legatură cu acest subiect sunt furnizate în textele antice hinduse, budiste sau jainiste.

În textele Veda sunt prezentate perspective morale asupra sexualităţii, căsătorieie şi rugăciunilor de fertilitate. Textele epice Ramayana şi Mahabharata prezintă sexul ca o datorie comună într-un cuplu unde bărbatul şi femeia trebuie să se satisfacă reciproc, în mod egal, dar unde sexul rămâne intim, privat, discret. Se pare că poligamia era tolerată în antichitate, practicată doar de conducători, monogamia fiind alegerea majorităţii populaţiei.

În ceea ce priveşte vestimentaţia, oamenii din zonele tropicale se îmbrăcau de la brâu în jos, indiferent de sex.

Odată cu naşterea lui Siddhartha Gautama, şi a lui Mahavira, odată cu scrierea Upanishadelor în jurul anului 500 î.e.n. aflăm de toleranţa şi permisivitatea sexuală asemănatoare europenilor şi Asiei Mici. În prima jumătate a mileniului 1 e.n. apar Aforismele Iubirii- Vatsyayana Kamasutram urmată de deschiderea şcolilor care fac parte dintr-un sistem filosofic bazat pe ideea că sexul, dorinţa, instincte primare deosebit de puternice, pot fi utilizate pentru a atinge iluminarea sau cunoaşterea superioară.

În tradiţia antică indiană a celor patru vârste ale lumii, ultima, Kali-Yuga, vârsta întunecoasă, este dominată de zeiţa Kali, care nu este numai cea a distrugerii, ci şi cea a dorinţei şi a sexului. Pornind de la o analogia cu corpul omenesc, s-a spus că există un sediu al vieţii intelectuale şi spirituale (situat în cap), un sediu al impulsurilor sufleteşti, care merge până la eroism (situat în piept), şi un sediu inferior (situat în pântece şi sex). În zilele noastre centrul de interes s-a mutat într-o sferă joasă, omenirea fiind sclavă a plăcerii şi atât. Iar în ceea ce priveşte rezultatele sexului, iubirea şi plăcerea, spiritualitatea indiană chiar şi prevedică, brahmană este una pesimistă programată, viaţa şi existenţa însemnând suferinţă, asceză şi căutarea iluminării, în primul rând fericirea existenţială fiind o fata morgana, trecătoare care provoacă suferinţa eternă, pe care oamenii o caută conştienţi că efemeritatea şi intensitatea sentimentului reprezintă o cruce a lor, o etapă de creştere spre mukti, care trebuie parcursă cu luciditate. În al doilea rând complacerea în situaţii de viaţă care se limiteză la convieţuire, reproducere şi plăcere carnală modică sunt condamnate pentru că stagnează căutarea sufletească şi integrarea spiritului în absolut.

O descriere a idealului feminităţii, în lucrarea lui Julius Evola, confirmă valea Indului ca un centru antic al sexualităţii exprimate mistic, erotic şi senzual: “Femeia absolută e integral feminină, aşa cum o dovedesc femeile ce s-au apropiat cel mai mult de această femeie absolută, adică femeile aparţinând civilizaţiei din valea Indului: talie foarte subţire, şolduri foarte largi, fese ample, late şi proeminente, coapse puternice, glezne fine, sîni atît de turgescenţi, încît — după cum spune o poezie indiană — printre ei nu poate trece nici măcar tulpina unei flori de lotus, ochi mari, gură cărnoasă şi senzuală, nas mic, păr foarte lung.”

1.5. China.

În cadrul civilizaţiei chineze timpurii, actul sexual era exprimat printr-un imaginar eufemistic, metaforic unde norii simbolizau ovarele şi vaginul iar ploaia simboliza emisiile de spermă ale bărbatului.

În dinastia Chou 770 î.e.n.– 222  î.e.n.  viziunea era una Taoistă deşi religia nu era conturată încă oficial. Femeile şi bărbaţii erau divizaţi pe principiul yin şi yang. Femeile erau purtătoarele resurselor inepuizabile de yin pe când bărbaţii aveau yangul limitat. Era interzis ca bărbaţii să îşi folosească yangul fără să dobândească o cantitate importantă de yin. Astfel că înainte ca un bărbat să poată ejacula acesta trebuia să prolongheze momentul pentru a conduce femeia la orgasm de mai multe ori în scopul colectării preţioasei esenţe yin. Dacă un bărbat ejacula fără să primească esenţă yin acesta este pasibil de a se  îmbolnăvi sau chiar de moarte.

Dinastia Ch’in  221 î.e.n.– 24 e.n., care a urmat, a schimbat cultura taoistă într-una confucianistă, care era complet diferită. Femeile devin inferioare bărbaţilor. Orice contact fizic între femei şi bărbaţi e limitat dormitorului. Actul sexual propriu-zis este văzut ca un păcat în confucianism, sexul fiind doar un mijloc de procreere.

Dinastia Han 25 e.n.– 220.e.n. este cea care restabileşte doctrina taoistă, devenită între timp religie bine organizată, cu preoţi şi lăcaşe de cult. În această perioadă apar primele texte explicite despre sex: Carneţelul/Manualul fetei simple sau Arta dormitorului. Amandouă se refereau la Împăratul Galben, care în spirit matusalemic încerca să obţină o viaţă lungă, sănătoasă sau chiar nemurirea prin coitus. În timpul actului sexual, cel mai mare accent se punea pe tehnicile de respiraţie pentru a prolonga climaxul bărbatului şi a obţine astfel cât mai multă esenţă yin prin orgasmul repetat al femeii. Tot în această perioadă sunt integrate în cultura vremii simbolistica femeii ca Dragon Verde şi a bărbatului ca Tigru Alb.

Prioada dintre 221 e.n.– 590 e.n. cunoscută ca era celor trei regate şi şase dinastii este o perioadă de conflict şi schimbări bruşte de putere şi de cultură sexuală de la practici taoiste la practici confucianiste sau budiste şi invers.

Dinastia Sui 590 e.n.– 618 e.n. presupune din punct de vedere sexual întoarcerea la Taoism. Totodată o serie de noi manuale şi texte literare despre sex încep să apară. Dintre acestea se remarcă Secretele Încăperii Jada, Metodele secrete ale fetei simple, Manualul de sex al fetei întunecate, Prescripţiile secrete ale dormitorului. Aceste texte, presupuse referiri tot la Împăratul Galben, sunt foarte detaliate, fiecare conţinând un anumit număr de poziţii numite după diferite animale. Sexul era văzut în aceea perioadă ca un leac iar diferite pozţii sexuale serveau ca tratament pentru vindecarea diferitelor boli.

În prezent principiul antic se îmbină cu revoluţia din domeniul farmaceuticelor chimice având ca rezultat diferite medicamente care au ca scop creşterea potenţei masculine- Viagra.

1.6. Grecia Antică.

Simbolul fertilităţii şi al puterii în Grecia Antică este de data aceasta bărbatul, atât în plan relgios cât şi laic, practic şi estetic prin iconizarea şi venerarea falusului. Potrivit mitologiei, penisul zeului de pe Olimp s-a transformat în pântec pentru zei, pe care nu i-a născut soţia lui Hera, aceştia fiind aduşi pe lume de însuşi Zeus, figura masculină supremă în Grecia Antică. Societatea era una de tip patriarhal, extremistă, dacă putem spune aşa. Bărbaţii posedau totul: proprietate, femei, sclavi, putere socială nelimitată în calitate de cetăţean al polisului. Femeile nu aveau nici un fel de drepturi, iar în ceea ce priveşte tradiţia matrimonială, tatăl oferă zestre şi sume importante de bani ca fiica lui să fie măritată.

Operele de artă din acea perioadă erau monolpolizate de piese dedicate falusului, ca simbol al virilităţii, bărbaţii fiind înfăţişaţi de regulă în nud. Până şi soldaţii erau prezentaţi fără uniformă. Femeile care apăreau alături de bărbaţi erau, cu excepţia prostituatelor, îmbrăcate. În anumite cazuri sculpturile aveau şi câte două penisuri. Pe lângă acestea există şi sculpturi în care animale de companie ale bărbaţilor au părţi ale corpului înlocuite de falusuri. De pildă capul calului şi al unor păsări era înlocuit de penisuri erecte.

Cu ocazia festivităţilor dedicate lui Dionis, un falus uriaş era purtat prin cetate, iar în templul Afroditei de pe Acropole, altarele erau decorate cu penisuri. Grecii sunt cei care prin acest cult al falusului inventează primele dildouri, create din pielea animalelor. Actele de lesbianism sau masturbare feminină nu sunt semnalate decât dacă apare şi un penis detaşabil în ecuaţie. Aceste acte întăreau convingerea bărbaţilor că femeile le invidiau penisul şi doreau să şi-l însuşească.

O practică comună era, în schimb, violul. Bărbaţii invocau dreptul lor la dominaţie, cel mai notoriu violator fiind chiar Zeus. Grecii credeau deasemenea că au rafinat prostituţia, Hetaera, fiind prostituatele folosite pentru plăcere. Pentru „ treaba” zilnică erau folosite concubinele, iar pentru copii legitimi soţiile. Denumiri din greaca veche, asociate lor, sugerează faptul că prostituatele profesau pe pământ, în condiţii degradante, care accentuau poziţia lor în societate. În peninsula Iberică, în Pompeii, paturile din bordele erau de piatră iar fetele care se năşteau în acest cadru erau vândute proprietarilor de bordel. Hetaera erau obligate să ofere servicii anale, felaţie şi tot felul de alte favoruri sexuale. Dacă refuzau bărbaţii aveau dreptul să le bată şi să abuzeze de ele apoi după plac.

În Grecia Antică, în numele culturii apar primii travestiţi, pentru că femeile nu aveau voie să participe în piesele de teatru, bărbaţii îşi asumau aceste roluri, îmbrăcând veşminte feminine, ceea ce confirmă până unde merge cultul falusului.

Deşi homosexualitatea era şi ea practică comună la greci aceasta a fost în mare parte cenzurată în artă. În literatură, în schimb, se numea „dragostea unui bărbat pentru un (alt) bărbat”. În pictură bărbaţii homosexuali sunt prezentaţi împreună dar îmbrăcaţi. În scrierile bărbaţilor homosexuali despre iubirile lor aceştia se referă de regulă la băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Unii homosexuali refuzau să facă sex cu băieţi mai mari de 17 ani. Se pare că pedofilia a apărut odată cu filosofia şi revin la teoria conştiinţei colective ca factor de influenţă subconştientă care ne transmite instincte şi dorinţe de natură sexuală astfel că unele dintre aşa numitele obscenităţi, orori sau fetişuri sunt întipărite în subconştientul persoanei care le consideră  normale, tocmai pentru că la un moment dat în timp şi spaţiu ele chiar au fost practicate, tolerate ca făcând parte din normalitatea culturii respective.

1.7. Roma Antică

Cultura sexuală în Roma Antică nu se deosebeşte cu mult de cea greacă, cunoscute fiind împrumuturile pe toate planurile produse după cucerirea şi asimilarea Greciei dar şi înainte.

Din scrierile unor călugări aflăm că în Veila exista un templu închinat unui zeu fără faţă sau corp dar reprezentat printr-un penis, numit Mutunus Tutunus. Falusurile erecte se regăseau în toată mănăstirea şi erau împodobite cu flori. Se spune că în ziua nunţii, mireasa trebuia să se aşeze pe reprezentarea lui Mutunus Tutunus pentru a avea o viată sexuală împlinită şi mulţi copii.

Romanii cunoscuţi pentru eclectismul lor şi mai ales pentru împrumuturile religioase de la vecinii din Asia Mică aveau şi ei după modelul mesopotamian al lui Ishtar pe Venus Victrix, care după orice bătălie era sărbătorită printr-o fecioară cu pieptul dezvelit văzută trecând călare prin oraş.

1.8. Evul Mediu.

În Evul Mediu sexualitatea individului este suprimată, sufocată, catalogată ca păcat împotriva puterii ubicuue a lui Dumnezeu şi a Bisericii Catolice. În această perioadă s-au făcut mari eforturi atât religioase cât şi laice pentru a eradica toate posibilele „strâmbe” sexuale din societate şi familie de la concubinaj, relaţii prematrimoniale şi până la adulter, sodomie ş.a.m.d. Se dorea reglementarea vieţii sexuale a cuplurilor. Spre exemplu relaţiile sexuale între bărbat şi femeie, soţ-soţie erau interzise când femeia era la menstruaţie, însărcinată, când alăpta, în timpul sărbătorilor religioase şi posturilor care le preced, în zilele de Duminică, Miercuri, Vineri şi Sâmbătă, în timpul zilei sau dacă faci parte din cadrul organizational al Bisericii, indiferent de funcţie. (celibatul sacerdotal în catolicism provine din confuzia dintre preotul de mir şi călugărul ascet)

Ultima clauză interzice angajarea în activităţi de natură sexuală dacă nu se are ca scop procreerea. Până şi actul sexual în sine era reglementat de Biserică. Soţii trebuiau să găsească în sex doar o modalitate mecanică de penetrare repetată în scopul procreerii şi pentru aceasta nu aveau voie să se privească sau să îşi atingă corpurile, unul altuia, mai mult decât necesar iar dacă o făceau cât mai puţin pentru a evita pe cât posibil senzaţia de plăcere în timpul coitusului, plăcere care era condamnată vehement. În acest scop ambii parteneri purtau halate, robe, ca de spital, care mascau goliciunea trupului. Acestea erau prevăzute cu două găuri, strategice, la nivelul  genitalelor pentru a se putea perfoma actul sexual care nu avea voie să dureze mai mult de o jumătate de oră şi se desfăşura în cele mai incomode şi neromantice momente şi locuri. Acţiunea trebuia să se petreacă o singură dată, nu era permisă o altă poziţie decât cea clasică şi era recomandat ca după această spurcare soţii să se spele pentru a elimina acel sentiment necurat. Formele de contracepţie erau şi ele prezente prin prezervative din piele de şarpe, diferite plante şi reţete cu efect de contraceptiv, metoda Coitus Interruptus. Condiţiile de trai mizerabile făceau ca numărul copiilor născuţi morţi sau a femeilor care mureau la naştere să fie foarte mare. Sexul în această perioadă şi mai ales în perioada care precede renaşterea, este mistificat şi transpus în plan metafizic tocmai pentru că nu poate fi practicat liber.

Renaşterea şi Reforma oferă un prilej de revoluţie spirituală şi sexuală, nuditatea care intrigă devine muza pictorilor, rigoarea şi stricteţea în ceea ce priveşte cuplul este contestată şi abolită de luterani şi calvini.

Un act suprem de rebeliune împotriva Vaticanului care nu îngăduia divorţul vine din partea monarhiei engleze, Henry al VIII-lea arătând istoriei că se trăia în promiscuitate şi limitele sexualităţii şi sexului erau respectate numai de oamenii simpli, nobilimea şi în general pătura bogată din societatea europeană, preponderent feudală, trăia într-un desfrâu care putea include orice de la homosexualitate şi lesbianism până la necrofilie, zoofiliei şi alte fetişuri care mai de care mai bizare. Dinastia Tudorilor a rămas în istorie ca predecesoarea Războiului Rozelor, conflict de succesiune dinastică, între Casa de Lancaster şi Casa de York, un spectacol de testosteron cu nenumărate bătălii duse din tensiuni sexuale. Dinastia Tudorilor a început cu Henry al VII care a stabilizat ţara pentru excomunicarea, datorită unei femei, Anne Boleyn, din sânul Bisericii Catolice.  Dorinţele sexuale, chimice pe de o parte şi cele legate de dăruirea unui moştenitor care să continue linia masculină, virilă şi puternică, pe care Henry simţea că le poate avea cu Anne au determinat acţionarea într-un sens care a marcat cursul istoriei. Acest gest poate fi motivat şi facând apel la un “geniu al speciei”. Schopenhauer susţine ideea că finalitatea dragostei este reproducerea. Conform lui, scopul dragostei ar fi procrearea unei fiinţe cât mai aproape de tipul pur, perfect şi capabil de supravieţuire al speciei. Frumuseţea feminină şi plăcerea ar fi armele pe care le foloseşte “geniul speciei” pentru seducerea individului. Ideile schopenhaueriene sunt simple speculaţii pornite de la concepţiile lui Darwin.

1.9. Epoca Modernă şi Contemporană

Evoluţia conceptelor şi a practicilor sexuale este după părerea mea fluctuantă, de la libertinaj la cenzură, de la manifestări publice de afecţiune la interzicerea lor în orient, la confuzii sexuale determinate de cele două conflagraţii mondiale. Fiecare individ interpretează diferit acest aspect esenţial unii folosindu-se de noile media pentru propagarea sexului şi a voyarismului, alţii îngrădiţi de norme, legi şi convenţii nepuându-si exprima sexualitatea. Democraţia secolului XX ne aduce în situţia de a afirma „câte capete, tot atâtea preferinţe şi comportamente sexuale”.

Doresc să subliniez influenţa istorică asupra transformărilor sociale, asupra percepţiei generale sau cea a intelectualităţii în ceea ce priveşte ideile şi conceptele primordiale ale individului şi ale societăţii. În problematica eseului care dezabate transcendenţa sexului şi a sexualităţii de la treapta metafizică, spirituală la cea reală, procedurală, obscenă se separă două planuri paralele care se confundă  însă cu istoria omenirii. În consecinţă nu putem afirma că individul de astăzi este mai pervers sexualmente decât au fost strămoşii săi sau vor fi urmaşii lui pentru că dihotomia planurilor concret- ideatic este constantă şi prezentă deopotrivă în conştiinţa sau subconştientul  individual.

  1. 2. Religia şi sexul.

Fiecare sistem religios are propriul capitol în care este stabilită poziţia faţă de sex şi limitele sexualităţii individuale. Dacă puritanii sunt cei mai fermi în condamnarea sexului, care în opinia lor a fost denaturat şi a deviat din pricina perversităţii umane, există astăzi culte care au în prim planul doctrinei lor sexul, ca de exemplu secta Copii Domnului Mo, unde prostituţia şi orgiile sunt considerate activităţi ritualice.

În creaţionism totul porneşte de la Adam şi Eva care ne oferă cea mai pură şi primară viziune asupra sexualităţii în cultura pre-evolutionistă. Modelul stabilit din preistorie este unul bazat pe fundamentul familiei, al societăţii patriarhale care reglementează ordinea firească, incluzând partea referitoare la sex şi sexualitate ca fundamente pentru funcţionalitate, convieţuire, fericire şi cel mai important pentru reproducere.

În ezoterismul ebraic se regăseşte o asociere figurativă cu Maria, Maica Domnului, în legătură cu Shekhina, care a fost şi ea identificată cu forţa mistică şi eficientă a unei anumite organizaţii iniţiatice. Piromagia este aprinderea unui foc psihic prin intermediul unui raport între doi indivizi de sex opus ce exclude contactul fizic.

Islamul consideră sexul ca fiind una din nevoile existenţiale ale omului care trebuie satisfăcută corespunzător. Nu este perceput ca fiind ruşinos, murdar sau de prost gust, doar că acceptarea lui se face doar în cadru instituţionalizat, pentru a împiedica acte păcătoase şi prezervarea onoarei şi a demnităţii soţilor. Adulterul este condamnat de Coran, dar poligamia este o practică comună văzută ca un act virtuos, de bunătate a bărbatului. Stimularea sexuală este interzisă în afara regulilor. În acest sens părinţii îşi separă copiii odată ajunşi la pubertate după sex. Femeile sunt segregate de bărbaţii străini, alţii decât tatăl sau fratele şi acoperite în veşminte nestimulatoare pentru a sporii misterul. Soţul este cucerit prin farmec, atracţia dintre ei fiind comandată divin de Allah. Imaginarul sexual precum şi apetitul islamic este crescut datorită acestor restricţii astfel că magia actului este prezentă din toate punctele de vedere şi legătura se produce pe toate planurile, transcendenţa în timpul coitusului, spiritualitatea şi sacralitatea uniunii fiind dintre cele mai pure datorită caracterului tradiţional al culturii.

3. Interpretări ştiintifice asupra sexului şi sexualităţii

3.1. Treptele sexuării
Conceptele de bărbat şi femeie utilizate îndeobşte sunt termeni generici. În fapt, procesul de sexuare are trepte multiple, nimeni nefiind bărbat sau femeie în egală măsură. Se ştie că biologic, în primele faze embrionare, se întâlneşte androginia sau bisexualitatea. Însă dintre cele două sexe posibile, unul este abandonat în stare de schiţă.
Odată produsă sexuarea, apar caracterele sexuale distincte de ordin diferit: caracterele primare, legate de glandele sexuale şi organele de reproducere, apoi caracterele secundare, privind trăsăturile somatice tipic masculine sau feminine. Caracterele terţiare sunt cele privitoare la sfera psihologică, cea comportamentală, înclinaţiile spirituale, morale, afective.
Conceptul aristotelician de entelehie, revitalizat în cadrul vitalismului lui Driesch, este un principiu pur biologic: entelehia este o forţă pur formativă din interior, cu aspecte fizice doar în manifestările ei. Ea este “viaţa vieţii”, având astfel un caracter hiperfizic.

Este limpede că la baza sexelor diferite stau entelehii diferite. Unul din numele atribuite “corpului subtil” este acela de “corp aromatic”. Relaţia cu simţul olfactiv nu este lipsită de importanţă sexologică. Intoxicaţia erotică e susceptibilă să se producă nu doar prin intermediul privirii, ci şi al mirosului.
Termenul latinesc fascinum a avut o legătură esenţială cu lumea olfacţiei. Mirosul bărbatului şi mirosul femeii în termeni pur materiali, secreţionali, poate fi explicat şi în funcţie de un element psihic “subtil”.

În fiecare individ concret, calitatea masculină şi calitatea feminină sunt prezente în doze diferite, neexistând nici bărbaţi puri, nici femei pure. Bărbatul pur şi femeia pur trebuie concepute ontologic şi metafizic, ca potenţe reale primordiale, care, chiar dacă sunt prezente în bărbaţi şi femei în grade de manifestare diferite, sunt totuşi permanent şi invizibil prezente în ei.

Prima lege a atracţiilor sexuale este a ceea că fiecare bărbat normal şi fiecare femeie obişnuită este un dozaj diferit al calităţilor masculine pure şi al calităţilor feminine pure. Pe baza acestei legi, Platon a formulat relaţia sexuală sub forma unui complementarism, fiecare fiinţă făcând parte dintr-un întreg perfect, şi fiind aflată în căutarea celeilalte jumătăţi.

Schopenhauer, reluând ideea, spune că precondiţia unei pasiuni puternice este ca două persoane să se neutralizeze reciproc, aşa cum un acid şi o bază formează o sare.
Weininger a propus o adevărată formulă despre fundamentul prim al atracţiei sexuale. Pornind de la ideea că există ceva femeiesc în fiecare bărbat, şi ceva bărbătesc în fiecare femeie, el consideră că atracţia maximă dintre un bărbat şi o femeie se trezeşte în momentul în care, adunând masculinitatea şi feminitatea prezente în amândoi, se obţine omul absolut.

3.2. Perspectiva psihanalitică: Freud asupra sexului.

Cunoscutul psihanalist Sigmund Freud este recunoscut pentru atribuţiile sexuale pe care le acorda comportamentului şi pe care le prezint succint şi schematic ca parte a backgroundului necesar. Pentru a putea aborda o perspectivă metafizică trebuie mai întâi să te familiarizezi cu datele fizice ale problemei.

Sexul este considerat a fi principala forţă motivatoare. Freud a dezvoltat o terorie despre cum sexualitatea fiinţei începe de la vârste foarte fragede şi se dezvoltă prin diferite stadii de fixaţie. Dacă aceste stagii nu sunt completate şi depăşite din punct de vedere psihologic, putem să le cădem pradă. Dacă acest lucru se întamplă se pot declanşa diverse mecanisme de protecţie menite a evita anxietatea produsă de nedepăşirea sau lăsarea incompletă a etapei. Aceste etape se clasifică după cum urmează:

Tabelul 1

Vârsta

Numele

Sursa plăcerii

Conflictul

0-2

Orală Bucală: a suge, a muşca, a înghiţi Despărţirea de sânul matern

2-4

Anală Anusul: a defeca sau a reţine fecale Antrenarea în folosirea toaletei

4-5

Falică Genitalele Oedip (băieţii), Electra (fetele)

6-pubertate

Latentă Nevoile şi dorinţele sexuale sublimate în sport şi hobbiuri. Prietenii de acelaşi sex ajută evitarea sentimentelor de natură sexuală

După pubertate

Genitală Schimbările fizice trezesc nevoile sexuale reprimate. Sentimente sexuale directe către alţii conduc la gratificarea sexuală. Reguli sociale

3.3. Şabloane comportamentale în interacţunea sexuală.

În opinia lui John Stahl sexul mecanic nu este decât unul din cele opt şabloane de suprapunere cosmică a unor forme de viaţă, posibile. Matematica şi cifrele în general sunt cele mai clare simboluri ale misterului cosmic. Acest fapt a fost realizat de Pitragora şi reprezintă cel  mai important aport al său istoriei ideilor. Primele patru numere simbolizează în ordine un punct, o linie, un plan (un triunghi) şi respectiv o piramidă. Celor patru li se adaugă un al cincelea element, mişcarea. Aceste simboluri reprezintă cheia misterelor primare ale naturii. Unu reprezintă totul unitar, doi distincţia dintre subiect şi obiect, trei este un punct de perspectivă între subiect şi obiect care stabileşte un câmp de enrgie (ca spre exemplu succesiunea ciclică a anotimpurilor) activ datorită numărului cinci care semnifică procesul de schimbare.

Modelul porneşte de la trei linii care produc opt trigrame şi un set de şabloane compatibile analizei unor posibile cicluri sexuale. Prima si a trei linie sunt atribuite simbolic subiectului şi obiectului unei întâlniri iar cea de-a treia linie, mediană, introduce valoarea încăcăturii cosmice, pozitivă, constructivă, vitală sau negativă, bolnavă.

Primul model bazat pe această ipoteză este Chên Tunetul. Acesta reprezintă un subiect activ care atrage sau persuadează un obiect pasiv. Din punct de vedere sexual se traduce prin agresiune sau sadism. Este percepută ca perversiune atunci când actele care inflictă durere provoacă un sentiment de plăcere.

Al doilea model Li    Focul reprezintă un subiect activ în conflict cu  un obiect activ. Transpus în plan sexual rezultă o simplă luptă. Sper exemplu dacă ne gândim numai la similarităţile dintre wresling si actul sexual. Acest fenomen se produce datorită frustrărilor apărute în urma compactizării societăţii şi este modalitatea prin care mulţi oameni obţin gratificarea sexuală dacă ne gândim numai la filmul Fight Club.

Al treilea model este Tui  Bucuria şi se produce atunci când un subiect active oferă servicii affective unui obiect pasiv aflat în retragere. De pildă băieţii care aleargă după fete care îi ignoră sau resping. La nivelul sexualităţii modelul e asociat cu dragostea neîmpărtăşită dar acceptată sau tolerată.

Modelul numărul patru  Ch’ien  numit şi Creativ este cel mai des recunoscut pentru că ambele părţi îşi manifestă activ interesul sexual, din care rezultă viaţă.

Modelul al cincilea Sun  Blând este similar cu cel de-al treilea doar că rolurile sunt inversate de data aceasta obiectul devenind partea activă.

Modelul şase K’an  Apa este specific etapelor târzii din viaţă când legătura dintre obiect şi subiect este deja stabilită şi ambele tabere sunt pasive.

Modelul şapte Lên   Muntele este pousul primului model, subiectul fiind supus energiei negative a obiectului activ. Din punct de vedere sexual şablonul comportamental descrie masochismul.

Ultimul model K’ un  Receptiv nu este o variaţiune a posibilităţilor sexuale ci absenţa sexului, obiectul şi subiectul nestabilind o legătură de această natură.

Culorile Aurei, asociate cu cele opt modele prezentate mai sus pot fi folosite pentru a determina nivelul de energie vitală exprimat. Culorile închise aflate dedesuptul punctului central în Fig. 1, de-o parte şi de alta a spectrului de lumină indicaă un nivel scăzut de energie şi vitalitate Culorile deschise dimpotrivă dovedesc prezenţa energiei şi sănătăţii.

4. Metafizica sexului.

În limba greacă există patru termeni care redau “chipurile iubirii”: eros (iubirea sexuala), sorgé (iubirea familiala), philía (ataşamentul sau prietenia) şi agápe (iubirea spirituală).

Evoluţia conceptelor despre sexualitate, în opinia mea, au urmat un traseu sinuos cu revelaţii asupra sexului şi sexualităţii  în perioade diferite.

În ceea ce priveşte latura metafizică a sexului tendinţele şi credinţele au fost dictate de elita intelectuală iar obscenul după părerea mea este un termen androgin care imbină acte sexulale private, de intimitate a cuplurilor cu expunerea socială a practicilor, rezultând astfel un al doilea androgin format din ruşinea şi indignarea dar şi excitarea sau dimpotrivă dezgustul publicului. Astfel că obsenul se manifestă şi la nivelul transcendental, spiritual, metafizic de suprapunere a două entităţi, nu numai la nivelul de acţiune propriu-zisă. În viziunea mea un grafic al evoluţiei conceptelor despre sex şi sexualitate ar fi imposibil de realizat pentru că există o variabilă indeterminabilă şi anume individul care de cele mai multe ori nu se suprapune clişeelor timpului său ci se dezvoltă reacţionând la ele, ergo aplicabilitatea, în acest plan, a credinţei lui Jean Jacques Rousseau potrivit căreia toţi oamenii sunt în esenţă la fel, buni, mediul fiind factorul care îl perverteşte. Fiecare individ este programat genetic cu aceleaşi date, chiar dacă se crede astăzi că homosexualitatea ar fi determinată genetic, patternul nu diferă mai mult de feminin-masculin şi sunt convinsă că evoluţia sexuală individuală este datorată exclusiv factorilor externi, sociali şi stimulilor conştient sau inconştient recepţionaţi constant.

În general sentimentele umane ţin de preocupările metafisiceşti sau manifestările unor acţiuni în plan spiritual. Astfel persepctiva pe care o oferă metafizica este una asupra sentimentelor individuale şi ale cuplului, entităţile spirituale în raport cu interacţiunea umană. De pildă orgamul după această logică reprezintă sentimentul de exaltare maximă transpus în plan ideatic printr-o transă sau stare transcendentală, pe care o induce acţiunea. Se crede că la fel cum pentru câteva fracţiuni de secundă inima incetează să bată când somnul este cel mai profund noaptea, tot aşa în cazul orgasmului creierul uman nu este capabil de raţiune, nu poate gândi.

În consecinţă metafizica sexului şi a sexualităţii revoluţionează în opinia mea în jurul conceptului de iubire cu toate implicaţiunile şi ipostazele sale de la polul pozitiv la cel negativ. Variabilele care cuantifiază sentimentul şi care determină rapoartele posibile sunt infinite, de aici abstracţia asociată termenului care este prezent în societate ca şi clişeeu, datorită acţiunilor fizice, adică a variabilelor a căror mişcare haotică asemănătoare atomilor reprezintă un subiect la fel de vast şi superficial abordat încât constituie o preocupare paraştiinţifică sau metafizică promovată şi practictă în primul rând datorită progaramarii genetice a individului care odată ce a depăşit etapele instinctelor şi păşeşte spre cultură, cunoaştere şi nubileţe spirituală este quasi obligat de conştiinţă să îşi înţeleagă şi satisfacă nevoile şi dorinţele primare în ordine să obţină gratificarea intelectuală.

În al sau Curs de Metafizica , Nae Ionescu vorbeste, în cap. XIII, despre iubire ca “instrument mistic de cunoaştere”. Aici stabileşte, în mare, urmatoarele: ca “trăirea” este metoda de cercetare a misticii şi ca iubirea este cel mai însemnat mijloc mistic de cunoaştere; ca, prin urmare, “funcţia fundamentală a iubirii este totuşi cunoaşterea şi nu acţiunea”; ca, în fine, “monopolaritatea” iubirii poate duce la nihilism şi de aceea trebuie să acceptam “bipolaritatea procesului de iubire”.

Intelectul şi afectul sunt şi ele două dimensiui de luat in considerare în abordarea sexului şi a sexualităţii umane. Afectul reprezintă sufletul, legăturile sufleteşti, cele trupeşti sunt raportate intelectului care încearcă să le raţionalizeze. Relaţiile trupeşti sunt relaţiile sufleteşti explicate, stoarse de magia instinctului neant. Sociologia dihotomică individuală este el mai greu de înţeles şi studiat chiar şi pentru cei conştienţi şi preocupaţi de cunoaşterea de sine pentru că individul are o tendinţă inerentă de a mistifica şi transpune ritualic acţiunile proprii pentru a le putea cataloga şi stoca, într-un sertăras al conştiinţei, memoriei, în conformitate cu normalitatea socială.

Sexul este un mijloc de autocunoaştere- sunt de acord cu această afirmaţie a sexologilor doar că i-aş adăuga şi dimensiunea spirituală, nu doar pe cea fizică a plăcerii, care se obţine prin stabilirea unei conexiuni intime, şi analizarea postumă a simţirilor şi trăirilor din timpul coitusului. Sexul nu reprezintă numai un schimb de fluide vitale sau nonvitale, dătătoare de plăcere sau putere ci este atât de complex, subliniez  încă odată, încât le cuprinde pe toate, inclusiv un schimb de sine, înainte prin curtare, preludiu şi etapa care precedă actul transcendental dar şi în timpul şi post coitum.

Metafizica sexului este o poveste frumoasă pentru boemi, romantici şi mistici, produsul imaginaţie, după cum susţine D.H. Lawrence, care nu reflectă pragmatism în relaţiile unui cadru organizat, din societăţile lumii tocmai datorită numărului mic de adevăraţi iniţiaţi şi tocmai pentru că metafizica este doar o perspectivă, un mod de abordare al centrului problematic primar al omenirii, voit conştientizat sau nu. Aplicabilitatea, puţin conştientizată a acestei dimenisiuni metafizice a sexului şi sexualităţii umane se regăseşte totuşi în etică şi morală care prin gândirea filosofică asupra ordinii sociale, pe această bază sexuală stabileşte platforme de interacţiune şi formare a relaţiilor, stereotipuri şi şabloane comportamentale reglementare normativ. Se iau în consideraţie toate ipostazele de la pudicitate-frivolitate la dependenţa de sex sau abstinenţa astfel încât libertarea cea mai pură a fiinţei  se regăseşte numai în împreunarea sexuală.

Principala lucrare pe care este fundamentat eseul acesta îi aparţine lui Julius Evola, lucrare impregnată cu remarci hermeneutice, mistice şi cu o viziune istorică interpretată mai degrabă decât prezentată detaşat, factual, subiectivitatea şi influenţele gnostice în opinia mea ştirbind  din atractivitatea pentru publicul larg.

Julius Evola l-a cunoscut şi a corespondat cu istoricul religiilor, Mircea Eliade care i-a citit lucările filosofice în anii 20 lui Evola şi căruia îi “admired his intelligence and, even more, the density and clarity of his prose.” Această prietenie l-a influenţat în 1926 pe Evola să scrie L’uomo e la potenza care în 1949 devine „Yoga puterii: Tantra, Shakti şi Calea Secretă”. Deşi au corespondat mult Mircea Eliade nu l-a citat în lucările sale niciodată pe Evola pentru că lucrările sale sunt menite publicului larg şi nu pentru inţiaţi, cum este cazul lucărilor lui René Guénon. Evola,un adept al mişcării de dreapta a participat la o manifestare culturală în România, găzduită de Nae Ionescu, unde l-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu, de a cărui spitit tradiţionalist a rămas impresionat. Tot aici îl întâlneşte pentru prima oară şi pe Mircea Eliade care trebuie menţionat că nu îi împărtăşeşte şi nu e de acord cu viziunea şi ideiile esoterice promovate de italian. În primul rând pentru că toţi tradiţionaliştii credeau în existenţa unei tradiţii primordiale, regale, superioare, solare şi esoterice şi pentru întocmai ca aceştia Evola îşi dedica viaţă descrierii, studierii şi celebrării acestei tradiţii. Tradiţia pentru Evola este deasupra şi impotriva culturii moderne populate telurice, în viziunea sa. Eliade respinge această emfazare a esoterismului pentru că în opinia sa are un efect reductiv asupra spiritului uman. Acesta era de părere că a limita valoara creaţiilor spirituale europene la semnificaţiile lor esoterice repeta în reducţie inversă abordarea materialistică adoptată de Marx sau Freud şi în plus are şi un caracter aistoric.

Această paranteză este menită să sublinieze caracterul subiectiv şi unidimensional al lucării care nu este o cercetare sociologică, antropologică a comportamentelor sexuale ale fiinţelor ci o interpretare tradiţionalistă, gnostică, mistică şi magică a relaţiilor tradiţionale dintre femei şi bărbaţi. Prin aceast scurt pasaj biografic se explică multe din poziţiile luate în lucrare de către Evola care respinge vehement homosexualitatea şi orice relaţie alta decât cea naturală bazată pe polaritatea feminim-masculin precum şi poziţionarea lui în raport cu intelectualitatea vremii.

4.1. Erosul şi misterele iubirii.

În lucrările sale „Yoga puterii: Tantra, Shakti şi Calea Secretă” şi „Eros şi misterele iubirii: Metafizica Sexului”, Julius Evola descrie practica sexuală magică ca pe o acţiune ascetică care permite atingerea unor stări transcendentale prin actul sexual în sine.

„Sexul este “cea mai mare forta magica a naturii” în el actioneaza un impuls care prefigurează misterul Unului, chiar dacă aproape totul, în relaţiile dintre bărbat şi femeie, se degradează în îmbratişări animalice, se descompune şi se risipeşte în sentimentalisme fade şi idealizante sau în regimul domesticit al legăturilor conjugale socialmente autorizate. Şi totuşi, dacă în existenţa obisnuită se manifestă involuntar un reflex al unei transcendente trăite, asta se întampla prin sex şi, când e vorba de omul comun, se întampla numai prin sex… Numai cei ce se ridica până la o experienţa eroică sau ascetică merg, în aceasta privinţă, mai departe. Pentru omenirea comună însa doar sexul procură, fie doar şi în extazul, în mirajul sau în trauma obscură de o clipă, deschideri dincolo de condiţionările existenţei pur individuale. Acesta e adevăratul fundament al însemnătăţii pe care dragostea şi sexul au avut-o şi o vor avea întotdeauna în viaţa umană.”

Evola face diferenţa dintre bărbat şi femeie în marea tradiţie clasică şi preclasică: bărbatul ca element unitar, ca spirit şi cer, femeia ca element diadic, ca pămînt, ca materie.

Pentru a explica metafizica sexului, Evola citează semnificaţia originală a termenului „orgie” ca fiind „starea de exaltare inspirată a procesului iniţiatic în misterele Greciei Antice. Dar când această exaltare a Erosului, se adugă altor experienţe de natură senzuală, devine individualizat ca o dorinţă carnală, apoi se deteriorează şi termină pein a lua forma simplei plăceri sau dorinţe carnale.”

În filosofia sa sexuală Evola analizează şcolile esoteice Hinduse şi Budiste, în ceea ce priveşte retenţia de spermă ca mijloc de energizare ontologică şi stăpânire de sine. „ Virya sau nubileţea spirituală masulină rezultă în moarte dacă este irosită sau pierdută, dacă în schimb este reţinută şi conservată conduce spre viaţă.” Evola considera castitatea tradiţională ca însemând „control, limită, puritate anti-titanică, depăşire a mândriei şi strunire imaterială” mai degrabă decât un concept moralist, sexofob. Tot în opinia sa sexul este cea mai mare forţă magică din natură iar homosexualitatea o vede ca disrupţie a legii firii, o subminare a polarităţii magnetice şi complementare a celor două sexe, în consecinţă a posibilităţii transcendenţei erotice. Într-o civilizaţie unde egalitatea reprezintă standardul, promiscuitatea este favorata, unde ideea antică  de a fi onest cu tine însuţi nu mai înseamnă nimic, într-o astfel de societate bolnavă şi materialistă, este clar că fenomenul de regresie şi homosexualitatea sunt binevenite în general. Nu este în nici un fel surprinzător, deci, sa vezi creşterea alarmantă a homosexualităţii şi al celui de-al treilea sex, în cea mai nouă perioadă democratică, sau o creştere în numărul schimbărilor de sex. În această notă Evola face referire la Polonius, care condamnă relaţiile de natură homosexuală pe care le considera a fi ruşinoase şi nenormale, ca boli ale persoanelor degenerate „ care nu izvorăsc din esenţa fiinţei şi care, în consecinţă nu se vor bucura de rezultatul ei”. Homosexualul pur psihic are probleme extrem de grave în raport cu figurile parentale. Homosexualitatea e o mărturie a incapacităţii de a-l accepta sexual şi mental pe celălalt. Un alt exemplu aduce aminte de asprimea draconică a vechilor Ario-Zoroastrieni. In Venididad, sodomiţii erau clasificaţi în rândul criminalilor executabili pe loc. Doar patru tipuri de oameni puteau fi omorâţi de către oricine fără aprobarea Dastur-ului, marele preot: Nasu-Burnes sau canibalul, nomazii sau cerşstorii fără locuinţă şi rost în lume, sodomitul şi criminalul prins în flagrant se specifică în Vendidad 8:37-74.

Despre pornografia modernă Evola care a cercetat-o în amănunt, o denunţă ca fiind foarte sordidă nu doar factul sau în scenele descrise dar mai ales în esenţă.

5. Muzica şi sexul

Realţiile sexuale din ziua de azi au devnit atât de sterpe în semnificaţie şimagie încât acestea sunt importate prin includerea de adjuvanţi şi juxtapunerea lor actului sexual. Unul dintre acestea este muzica. Sentimentul care lipseşte actului fizic este înlocut de unul prefabricat.

Muzica este cel mai puternic afrodiziac pentru simţul auditiv şi în consecinţă un stimul sau catalizator al instinctelor sexuale. Încă din antichitate sunetele primitive imitau sunete din natură printre care şi unele care stimulau împerecherea.

În epoca modernă muzica clasică era asociată  instinctelor sexuale exprimate metafizic prin iubire fără interacţiune neapărat de natură sexuală.

Astăzi datorită evoluţiei tehnologice muzica poate imita auditiv actul sexual, poate sugera mişcările corpului sau bătăile inimii cu ajutorul unui simplu sintetizator.

Secolul XX a fost poate cel mai influenţat muzical, curentele muzicale determinând curente sociale dar şi comportamente sexuale dacă ne gândim numai la influenţa Rock & Roll care ne-a dat un lifestyle liber după dictonul Sex, Drugs and Rock&Roll! dar şi la fenomenul cultural în care s-a transformat sunetul şi impactul asupra sexualităţii şi a devenit parte componentă, în unele cazuri chiar necesară, threesome-ul relaţiilor intime. Baladele de dragoste sau Music to make love to sunt de cele mai mute ori nelipsite din colecţiile personale.

6. Concluzie:

In general perspectivele mistice, tradiţionaliste sunt cele mai fascinante lecturi însă nu mi-aş însuşi perspectiva lui Julius Evola în totalitate tocmai pentru că este unilaterală şi discreditează anumite teorii şi perspective moderne în favoarea abordării mitice, mitologice dar nu neapărat şi ontologice. Metafizica sexului este fascinantă de studiat şi nicidecum un subiect tratat exhaustiv în operele lui Evola. Totuşi este una dintre cele mai bine scrise opere de acest fel după cum remarca şi Mircea Eliade. Fiecare afirmaţie este argumentată şi demonstrată cu exemple de la Platon la Schopenhauer sau D.H. Lawrence.

Istoria şi evoluţia conceptelor despre sexualitate reprezintă în esenţă un studiu antropologic şi sociologic al interacţiunii umane sub diferitele ei forme care în opinia mea este fundamentul întelegerii mai eficiente a comportamentului şi nevoilor oamenilor. Cît despre conexiunea transcendentală experienţele individuale ale fiecărui cititor îi oferă răspunsuri sau îi ridică întrebări în legătură cu sexualitatea individuală, până în punctul inducerii unei revelaţii prin simpla lectură.

Ceea ce am realizat eu în urma cercetării personale este că tot ceea ce cunoastem noi ca fiinţe este dispus într-o relaţie dihotomică: Dumnezeu-Diavol, viaţă-moarte, yin-yang, fizic-metafizic, bine-rău, femeie-bărbat, alpha-omega toate cu polarităţi puternice care atrag individul, spiritul, sufletul cu intensităţi diferite manifestate constant pe parcursul vieţii şi care determină relativismul absolut al oricărui sistem epistemologic.


 

Schimbari survenite in mentalul tinerilor dupa ’89 July 20, 2009

Filed under: lo-ol — Cosmina @ 8:00 pm
Tags: , , , ,

A nation’s culture resides in the hearts and in the soul of its people.

Cultura unei naţiuni stă în inimile şi sufletul poporului său.

Ghandi.

Mentalitatea tinerilor dupa decembrie ’89 poate fi privita din prisma a mii de directii, stimuli sau catalizatori intre care revolutia joaca un rol important dar nu definitoriu pentru majoritate.

Mentalitatea este înţeleasă ca un sistem ermetic de valori invizibile care acţionează cu precadere inconstient, se deduc din conduita, etica si morala constituind reprezentarea unei viziuni individuale in social.

Incep prin a sublinia faptul ca nu stiu, nu vreau si nu pot sa ma gandesc exhaustiv la mentalul tinerilor din perioada comunista de inceput, medie sau de criza pentru simplul motiv ca indoctrinarea, manipularea, fascinatia, adoratia sau oripilarea, rebeliunea, dezobedienta civica erau in centrul universului volens nolens atat pentru taranii din CAP-uri, muncitorii din Valea Jiului sau filosofii din cafenele. Ar fi un suicid al imaginatiei sa ma pun in locul lor, pentru ca nici in marturii din vremea lui Ceausescu spuse de tinerii de odinioara nu cred cu convictie. Timpul denatureaza adevarul realitatii care poate fi trait si experimentat o singura data in momentul X(prezent), hic et nunc, si nu se poate rememora obiectiv, nu il poti evoca cu aceasi precizie, perspectiva cu care privesti lucrurile este influentata de viitorul pe care nu il stiai inainte si care acum este arhiva, in consecinta cel mai corect lucru fata de constiinta mea este sa ma axez pe noua mentaliatate a tinerilor capitalisti retardati sau inapoiati fata de occident, avand jumatate de secol de capitalism handicap, democatie si egocentrare a individului, folosind stereotipurile din manualele de istorie si raportandu-ma la regimurile comuniste puternic active din Asia si America Centrala pentru o imagine dinamica si actuala a mentalului socialist implantat ca un chip in creierul proletarului, a carui dictatura este cea mai bine gandita cacealma a secolului trecut.

Problema fundamentala este una de natura interioara, psihologica, o dihotomie planara paralela care forteaza intersectia a doua spatii, incompatibile in natura, cand in fapt planul primar nu mai exista decat teoretic si prin consecintele omniprezente si redundante.

In vitro insa s-ar fi tradus intr-o implozie a nemateriei planului primar rezultanta fiind planul secund material, pur, cu traiectorie evolutiva care din cauza bacteriilor exterioare a polilor pozitivi si negativi se transforma din oxigenul scontat in monoxid de carbon.

Problema schimbarii de mentalitate poate fi privita din foarte multe unghiuri, dupa cum am subliniat anterior. Prima care mi se pare si una destul de interesanta este cea legata de cum privim notiunea de tanar, ca termen abstract care desemneaza o stare de fapt, o etapa sau o perioada in viata unui individ oarecare intr-un timp neimportant cu clisee comportamentale, tipizat si uniformizat sau cea de-a doua varianta in care termenul este ab initio individualizat pe criterii nationale, etnice, rasiale socio-economice, culturale, temporale, religioase etc insa grupat ideologic ca aceasta clasificare sa fie posibila.

In primul caz mentalitatea tinerilor ca reprezentant plenar al spiritului vremurilor nu s-a schimbat semnificativ in ultimul secol in lume decat printr-o emancipare treptata de sub controlul parental care se petrece si s-a petrecut diferit in concordanta cu traditiile si cultura regionala si locala. Etapele cresterii sunt in principiu aceleasi, problemele copilariei sunt joaca, curiozitatea care te introduce unei noi perioade de descoperiri fantastice, adolescenta, cu elanurile romantice si descoperirea sexualitatii umane urmata de o criza identitara si o rebeliune impotriva ordinii firii, toate trairi interioare care apar si sunt resimtite de toti tinerii la intensitati diferite intr-o perioada sau alta. Mersul vremii nu a perturbat aceste constante instinctuale, animalice ale omului indiferent de forma de guvernamant sau pozitia geografica. Aplicand aceasta teorie tarii noastre in analiza gandirii tinerilor in timpul regimului comunist, si dupa, am concluziona la modul cel mai general posibil ca o schimbare majora nu are cum sa se petreaca. Daca luam in considerare si factorul timp suntem cu atat mai inclinati sa acceptam ca o simpla schimbare de regim politic nu este suficienta sa cutremure traditii aflate in constiinta colectiva de mai bine de doua milenii. Daca privim problema prin ochii unui individ, care se formeaza cu fiecare secunda in a fi om, prapastia este mai adanca decat Groapa Marianelor datorita abordarii diferite pe care o au cele doua regimuri care i-au marcat tineretea, ascensiunea si varful potentialului spirit, creator, critic, genial. Regimul totalitar singurul pe care l-a cunoscut pana la momentul revolutiei era unul comod pentru clasa mijlocie. Ca si copil cantecele, odele, omniprezenta lui Ceausescu erau ininteligibile, pionieratul o obligatie, in adolescenta mizeria si lipsurile se resimt la o alta intensitate, rebeliune impotriva parintilor de transforma intr-una impotriva unui sistem care nu te implineste spiritual, iti ingradeste libertatea fiintei astfel incat individualitatea era sucumbata majoritatii. Sentimentul de rezistenta pura, dorinta de a trece dincolo de cortina de fier opaca care nu lasa soarele sa ne salute decat dinspre Rasarit si care nu permite decat unde firave sa mai scape in podul unei case din care susotit se aude o voce de femeie care anunta ora la Radio Europa Libera, era resimtit puternic in sufletul unui student timisorean care in lecturile lui savura povestile despre El Commandante si visa la o revolutie glorioasa. Ori dupa revolutia noroita din decembrie ’89, bucuria deschiderii spre lume a fost la fel de mare ca cea a unui orb care isi recapata vederea cu acelasi sentiment de teama in suflet pentru ce va vedea. Boom-ul informational, constiinta de sine si de statutul sau de comunist reformat nu ii schimba menatlitatea individului ci doar pragul de adaptabilitate. Primii ani dupa revolutie in mintea si sufletul individului se trezeste din inertie nu spiritul creator al omului liber ci scepticismul noului inceput, cinismul si pragmatismul adus odata cu capitalismul asa incat singurul sentiment legat de tinerete este unul vag de mandrie si rusine deopotriva care trece destul de repede inghitit de griji cotidiene.

Daca facem planurile sa converge obtinem un rezultat si mai clar al mentalitaii stoice a tinerilor din perioada de dinainte de ’89, Securitatea eleminand cu lipsa de tact orice rebeliune care cauza sau ar fi putut cauza valuri. Avanturile adolescentine revolutionare, daca e sa dam crezare teoriei conspiratiei au fost lansate tot de oameni copti manipuland tinerii, care de ce sa nu recunoastem sunt usor impresionalbili, atrasi in special de mirajele occidentului. Democratia aduce cu sine eliberarea constrangerilor, a limitelor si o infinitate de posibilitati neimplementate din lipsa de educatie capitalista si dependenta de stat pe care multi dintre cei crescuti in regimul comunist, fie si pentru cei pana in douazeci de ani, este o dovada vie a cat de greu se implementeaza o schimbare. Tranzitia menatlitatii se produce insa mai repede decat cea politica pentru ca fluxul de tineri se schimba si el odata la 5, 10 ani astfel incat noua generatie de tineri afla despre trecutul filorus si filogerman precum si despre legionari, comunisti, securitate, lagare de reeducare, cozi la paine doar din povestile bunicilor si nu sunt constienti de privilegiile unei granite apusene libere. Mentaliatatea tinerilor care nu au trait in regimul comunist este una prin excelenta, extrapoland putin, occidentalo-americana pe cand a tinerilor care au trait ultimii zece ani ai regimului este tot spre est orientata fie ca vorbim de balcani, Turcia sau Rusia.

Constitutia Republicii Socialiste Romania 1965

Art2.
Intreaga putere in Republica Socialista Romania apartine poporului, liber si stapin pe soarta sa.
Puterea poporului se intemeiaza pe alianta muncitoreasca-taraneasca. In strinsa unire, clasa muncitoare – clasa conducatoare in societate -, taranimea, intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, fara deosebire de nationalitate, construiesc orinduirea socialista, creind conditiile trecerii la comunism.

Constitutia Romaniei 1991

Art.1
(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile omului , libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate.

Pronind de la diferentele din articolele constituiei referitoare la mentalitatea statului putem concluziona ca populatia si mai ales tinerii si-au insusit aceste stari de fapt si le-au integrat in identitatea lor spirituala astfel incat o inversiune de roluri ar fi constituit un soc cultural in conditiile in care nu au trecut nici doua decenii de la caderea regimului Ceausescu.

Mentaliatea din punct de vedere economic a tinerilor este una in care prevaleaza oferta si nu crerea, in care liberul arbitru este neingradit fizic ci doar etic si moral, accesul la informatie a propagat Romania intr-o alta sfera a competitivitatii tinerilor, cultura occidentala a fost copiata la indigo de adolescenti care au fost cei mai capabili sa depaseasca handicapul de civilizatie de 50 de ani. Consumul este noul regim la putere iar tinerii desi inca subapreciati si valorificati sunt, desi cliseeu notoriu, viitorul tarii.

Spre marea mea dezamagire cu cat ma gandesc mai bine cu atat mi se pare ca samanta rea se propaga peste generatii pentru ca desi suntem dupa parerea mea la a treia generatie de tineri liberi balcanismul si socialismul, cu tenta de vrem sa fim condusi nu, s-au dispersat si lipsa de cultura, de educatie, complacerea in mediocritate isi gasesc adepti in marea majoritate a populatiei care inca fura de la stat, inseala statul, cred ca statul le este dator lor si nu constientizeaza pe deplin ca puterea proletariatului nu era in fapt demos kratos ci un solgan de propaganda comunista gandita in asa fel incat sa submineze individul.

Geniul politic al romanului trece testul timpului si printr-un restauratio magna isi reintra in drepturi comunismul fiind numai unul dintre momentele de contemplare ale romanului din care se trezeste cu personalitatea nealterata.

Conchid prin a reitera convingerea solida in mentalul, din nefericire, inflexibil al poporului roman constanta pentru care schimbarea de regim politic aduce deviatii minime cum ar fi o accentuare a egoismului, punerea in centru a individului si nu colectivitatii sau libertatea nelimitata de miscare, gandire, actiune nu au schimbat dramatic mentalitati nu au creat o comunitate toleranta si deschisa la nou, dar testeaza cu precizia picaturii chinezesti puterea romanilor de insusire a lui toate trec, conservatorismul in gandire fiind una din cauzele pierzaniei neamului.