CHEWINGISADDICTIVE

PLEASE VOTE FOR ME!!! July 24, 2009

Prima dată când am văzut acest film documentar a fost la un special screening în cadrul Simpozionului ” Go East- on the crossroad of international coproductions- facilitating creative and strategic partnerships with the East” al Documentary Campus e.V. în Septembrie 2007 la Timişoara.

A devenit instant unul dintre doumentarele mele preferate. După cum veţi vedea în trailer este vorba despre o punere în scenă a unor alegeri democratice pentru şeful clasei într-o provincie chineză comunistă. Documentarul face parte dintr-o serie de documentare în cadrul proiectului Why Democracy?

Acesta este siteul documentarului Please vote for me unde puteţi afla toate detaliile logistice.

Sper că  filmul va fi preluat şi difuzat şi de posturile româneşti dacă acest lucru nu s-a întâmplat încă pentru că s-ar potrivi mediului românesc din multe puncte de vedere, similarităţile de regim pentru perioada comunistă vor trezi cu siguranţă amintiri iar maimuţăreala postcomunistă pe care nici Caragiale nu ar fi putut-o depicta mai bine ar pune în contextul potrivit o anumită “clasă”. Cel mai interesant aspect al documentarului este acela că surprinde esenţa democraţiei şi stereotipurile clasei politice într-un mod care stârneşte râsul, fără a fi ostentativ dar care ridică, în acelaşi timp, semne de întrebare destul de serioase.

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s