CHEWINGISADDICTIVE

Cultura ca spectacol media July 22, 2009

Filed under: lo-ol,Stuff'n'shit — Cosmina @ 1:50 pm
Tags: , , ,

Introducere

Termenul „cultura” din punct de vedere etimologic provine din latinescul colere care se traduce fie prin a cultiva fie prin a onora, şi defineşte grosso modo orice activitate umană. De cealaltă parte menirea mijloacelor mass- media este de a informa şi a ţine la curent oamenii în legătură cu evenimente şi implicit activităţi umane. Privite strict din această perspectivă simplistă media rezultă a fi un instrument de propagare al culturii; ceea ce logic este incontestabil. Însă după cum afirma Terenţiu: Câte capete atâtea păreri!

În fapt omul este în centrul tuturor lucrurilor. Homo mensura!iar indiferent ce formă ia cultura, ce turnură ia istoria, spectacolul vieţii va persista la fel şi interesul pentru el, deoarece nici cea mai sumbră profeţie despre regresul intra şi inter relaţionar nu poate concepe desocializarea fiinţei umane care prin natura sa este o fiinţă socială şi nu va inceta să fie raţională, (ergo culturală) în orice variaţiuni s-ar manifesta acestea.

Dacă  „Sparta antic era un stat militar, Anglia de la mijlocul secolului XIX era primul stat industrializat al Europei, astăzi Statele Unite sunt primul Media State din istoria lumii” este de părere Kevin Philips care ne atrage atenţia asupra trusturilor multinaţionale de calibrul Time-Warner, entităţi oligarhice ce conduc industria divertismentului şi impun trenduri pentru restul planetei.

„Omenirea a conştientizat puterea media!”[1] Puterea şi influenţa mass-media merg până în punctul de a decide soarta unei naţiuni sau a unui preşedinte cum s-a întamplat în cazul demisiei lui Richard Nixon în afacerea Watergate.

Mass-media a remodelat societatea şi sensibilitatea. Este indubitabil vocea libertăţii, însă pledoaria actuală, motto-ul unanim adoptat de cultură ca spectacol; societate de spectacol aduce cu sine critici vehemente:

„Fenomenul mediatic deşi deschide accesul la lume, transformă realitatea în fenomen discursiv, fabulatoriu, secenarizat, spectacularizat.”- afirmă Adrian Dinu Răchieru. Leo Bogart subliniază „invazia culturii de mijloc” sau „sindromul de duminică” cum îl numeşte G. Friedman. Cultura de masă care ia naştere prin urmare este vazută ca având un rol narcotizant, spectacolul mediatic ne condamnă la sedentarizare, duce la incapacitatea de a conduce raţionamente logice, cu alte cuvinte inerţie motorie şi mentală perpetuă.

„Evul media” sau „hibridarea culturală a omului global”, cum scria Z. Bauman (1, p. 106) reprezintă o perioadă tranzitorie, confuză şi crizistă, care datorită dezvoltării tehnologice favorizează imagocentrismul, neoanalfabetismul TV, o bombardare informaţională, ca mască a dezinformarii şi faliile culturale aferente lumii pluricivilizaţională.

O tempora, o mores! Odată cu fenomenul expansiv al globalizării şi al influenţei nefaste al non-culturii americane, media se îndeaptă într-o direcţie a realului, şocantului, trivialului, direcţie în care cultura nu îşi are locul decât în mici răbufniri de scandal în genul incidentului Marius Manole din timpul spectacolului “Romania poveştilor albastre”. Cultura ca specatcol media începe ad literam după epuizarea elementului cultural şi se concentrează pe factorul personal mai degrabă decât pe cel artistic ca să o transpuneam în termeni juridici cultura reprezintă un spectacol in contumaciam. Pentru că nu ne mai interesează în ce piesă de teatru pe Broadway sau în ce film independent bun a jucat actorul sau actrita x punctele de interes pentru media tabloidara sunt cele legate de viaţa intimă; acestea în virtutea unui cod al spectaculosului după care se ghidează jurnalistii: Only bad news is good news! Punct atins şi de scena media din Romania care argumentează că dă publicului ceea ce acesta cere şi consumă; în acest sens factorii geo-politici şi socio-economici fiind catalizatorii predispoziţiei sociologice, a curiozităţii. Nimeni nu este interesat de tinerii care au obtinut locuri fruntaşe la olimpiadele internaţionale de matematica şi fizica în schimb majoritatea vor arunca cel putin o privire la noile silicoane ale oricarei starlete din aria mondenă.

Ca alternativă ceva mai puţin fatalistă avem No news is good news, speranţa familiilor soldaţilor plecaţi în misiune, aici o interpretare valabilă în cazul relaţiei cultură-media — dacă emisiunile, recenziile sau orice element cultural lipsesc din peisajul media asta nu înseamnă că ele nu există. Un exemplu cel puţin ciudat în România, exemplu confirmat de domnul Mircea Vasilescu, în cadrul lansării în Sibiu a volumului Europa Dumitale, este acela că tocmai publicul ţintă al marilor trusturi din audovizual se reorientează spre cultură alegând în schimbul ştirilor de la ora cinci un National Geographic, Animal Planet sau Discovery Channel iar motivaţia ar fi legată încă de tranziţia post decembristă în care cenzura media, cenzura culturală şi îndoctrinarea politică cu scopul creării omul nou au lăsat un vid media satisfăcut de posturi private cu grile de program slabe şi pe post de highlight-uri culturale filme cu Jean-Claude Van Damme. După 19 ani publicul tinde spre avizare sau îşi formează măcar un ochi critic; având libertatea de alegere, doreşte profesionalism, emisiuni de calitate, divertisment de calitate iar ceea ce nu găsesc pe segmentul concurenţial de piaţă românesc suplinesc prin posturi gen CNN, BBC, sau dimpotrivă reality tv show-uri.

Pe de altă parte cultura, ştiinţa şi înţelepciunea nu au fost nicicând destinate celor mulţi. Astfel că prin eforturi susţinute scena underground a culturii veritabile oferă connaisseur-ilor experienţe unice chiar prin diverse canale media cum sunt spre exemplu ziarele, pamfletele, broşurile literare; revistele de artă sculptură, pictură, gravură, muzică.

Subcultura noua cultură?

Cultura media în opinia mea se împarte în 3 categorii majore:

  1. o primă categorie ar fi cultura „scolastică” cu rol educaţional  (aici îmi vin în minte filmele de până în ’89 regizate de Sergiu Nicolaescu sau ecranizările romanelor româneşti clasice pe care la vizionam, elevi fiind, şi pe care indiferent de preferinţe politice majoritatea populaţei le revede cu plăcere)
  2. a doua categorie este dedicată pseudoculturii ..chiar şi pop culture care prin mici referinţe culturale sau artistice atrag public, spectatori, cititori sau fac rating. Spre exemplu Evenimentul Zilei, emisiunea Dansez pentru tine (Pro TV), diferite talk show-uri, Andy Warhol, pop art
  3. ultima categorie este este cea a SubCulturii sau noua cultură.

Şi această a treia categorie nişiistă aş vrea să o dezvolt în continuare.

Subcultura reprezintă un număr de indivizi cu un set de valori, credinţe personalitate şi comportament distinct şi în cele mai multe cazuri distinctiv, diferiţi (ca vârstă, rasă, etnie, clasă socială, gen, preferinţe culturale, sexuale etc.), care se separă de cultură (ca idei, valori, tradiţii, obiceiuri, mentalitate) predominantă, regională.

Subculturile se dezvoltă în cadrul unor comunităţi şi au ca trăsături comune  necesitatea unei iniţierii, protestul, rebeliunea, nesupunerea civilă, dorinţa de originalitate, setea de cunoştere şi ambiţia de perfecţionare a unor talente sau hobby-uri. Sub culturi celebre sunt: boemii, geeks, cyberii, emo, punk, hippie, rastafari, grafferii, junglists, skinheads, skateri, vegetarieni, vegani, adepţi ai mişcării New Age subcultura hip-hop, rap care s-a mainstreamizat servind ca alternativă tâmpă dar cool, hip-la modă- muzici pop.

Dacă doriţi o analogie clasică românescă pentru o entitate disidentă din subcultura aş putea numi societatea secretă Eteria, Titu Maiorescu şi Junimea mişcarea Sămănătoristă, iniţiată Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu prin cenaclul Zburătorul, sau Constantin Noica admiratorii şi discipolii săi în perioada comunistă, sau în lume The Beatles, Legionarii, mişcarea grunge, misticii, fundamentaliştii islamici. Numele acestea au ajuns repere cultural-istorice deşi au început ca mici grupuri cu viziuni diferite, noi.

În linii generale vorbim de outkasts (marginalizaţi unii ostracizaţi alţii aflaţi in self exile) ai societăţii care sunt predispuşi unei influenţe şi unei scene culturale efervescente, atrăgătoare, care potrivit dictonul Knowledge is Power pretinde un anumit statut intelectul şi o stare de spirit deschisă critică şi reticentă în acelaşi timp. După cum se spune de la nebunie la geniu nu există decât un pas, o linie foarte subţire, F. Niezsche dovedind-o, majoritatea frustrărilor şi neadaptării se vor transpune în viitoare capodopere ale literaturii, picturii, muzicii, teatrului sau cinematografiei.

Copii care protestau azi pentru acordarea mai multor burse tinerilor cinefili pot deveni mâine viitorii Cristi Puiu sau Cristiani Mungiu ai României. Reluând ideea potrivit căreia cultura nu este a celor mulţi imi premit să il parafrazez pe Nikita Mihalkov: Pauca, sed bona! Puţine dar bune! Spune acesta militând pentru calitate în favoarea cantităţii când vine vorba de industria cinematografică.


[1] Răchieru, A.D.- „Evul Media” şi cultura media.

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s